Explore…
Sursa foto aici.
La cererea publicului cititor: Noi întâmplări cu Foamea şi Setea
Foamea şi Setea reapar, la cererea publicului cititior şi după lungi tânguieli.
Foamea şi Setea, cuplul de “ziarişti” slătineni care intră la categoria AŞA NU, au reapărut în peisaj. Ei au fost zăriţi la împlinirea a 45 de ani de la turnarea primei şarje de aluminiu la Alro Slatina, manifestare la care a fost prezentă toată “spuma” jurnaliştilor olteni, că doar era mâncare şi băutură gratis din belşug.
La festivităţile prilejuite de împlinirea a 45 de ani de la turnarea primei şarje de aluminiu la Alro Slatina i-am regăsit pe Foamea şi Setea. Nimic nou: aceleaşi echipamente de copii de clasa a IV-a, aceleaşi ifose de jurnalişti de talie mondială, colegi cu cei de la CeNeNe. Poate noutatea a fost faptul că m-au luat la ochi, m-au observat şi m-au şi nominalizat la un moment dat ca fiind “ăia cu blogu’ “.
Bineînţeles că m-am apucat şi am tras poze; mai multe lor decât celor implicaţi direct în eveniment. Acest lucru a atras atenţia părţii feminine a cuplului de “realizatori tv pe net” (la un site care nici nu mai mergea la un moment dat). M-am oprit din şedinţa foto ad-hoc şi mi-am văzut de treabă.
Spre sfârşitul evenimentului, m-am aşezat lângă doi colegi de la o publicaţie săptămânală. Am început să vorbim, bineînţeles, despre Foamea şi Setea. Unul dintre colegi, mai impusiv, a început să-i facă poze doamnei cu ostentaţie. Ea l-a observat şi a venit la noi “cu o falcă în cer şi una în pământ”, înghiţind cu ultimele puteri resturile de fistic pe care le avea între dinţi. “Te dau în judecată dacă mai faci poze! Pe toţi trei! Ţi-am dat eu voie?”, a exclamat ea.
Am simţit că situaţia poate deveni neprielnică pentru mine şi am încercat să iau distanţă, după ce am râs copios. Când mă îndreptam spre uşa sălii de şedinţe, am auzit în spatele meu: “Uite-i, Viorele! Sunt ăia cu blogul”. Era vorba despre cei doi prieteni care se luaseră de piept cu inginerul Viorel, partea masculină din Foamea şi Setea. Conflictul dintre “ziarişti” a fost aplanat de nişte oameni de pază de la Alro.
M-am fofilat şi mi-am mulţumit apoi, pentru că ăştia doi cred că suntem mai mulţi care lucrăm la acest blog şi-i urmărim şi-i fotografiem. Puteam să-mi iau bătaia vieţii acolo!
Zuzi
sursă foto: hoinarul-vesnic.blogspot.com
Zuzi este vecinul meu din copilăria pe care mi-am petrecut-o la ţară. Pe Zuzi nu-l cheamă Zuzi, ci este poreclit aşa din motive pe care nu le cunosc.
Zuzi era şi încă mai este un om cunoscut în satul meu ca fiind leneş. Satul are şi el o poreclă: deşi denumirea oficială este Teiuş, toată lumea îl cunoaşte de Puturoasa. Zuzi din Puturoasa n-avea fântână în curte când eram eu mic şi venea să ia apă de la bunica mea. Intra ca la el acasă şi lua câte două găleţi mari de mai multe ori pe zi. Nu conta dacă este cineva în casă sau dacă primim sau nu oaspeţi.
În amiezile de iulie, Zuzi se trezea după somn şi trecea strada, care pe atunci era un drum prăfuit şi plin de găinaţ de gâscă, la mine la fântână ca să se răcorească. Pornea pompa electrică şi-şi bălăcea faţa la jetul gros de apă. “Ha-Ha!”, exclama fostul tractorist de la IAS Teiuş.
Culmea este că ori de câte ori făceam eu acest lucru, adică să beau apă direct de la furtunul pompei fără să pun într-o cană, bunica mea izbucnea la mine. “Ionuţule, de ce nu bei în cană? Consumi apa aşa? Ce-nseamnă asta, mamaie?”, îmi spunea ea.
Într-o zi i-am răspuns bătrânei: “Zuzi de ce bea aşa şi eu nu?”
De atunci Zuzi nu mai bea apă de la mine de la fântână. I-a făcut fiică-sa , care stă în Bucureşti una, un puţ, după ce a moştenit foarte mulţi bani. Furtunul de la pompă mi-a rămas acum numai mie şi, când am timp, trag o fugă până la Puturoasa să beau apă rece ca gheaţa direct de la pompă. Mamaie nu-mi mai zice nimic!
